Nimic mai simplu…

Când oamenii sunt liberi să facă ce vor, de obicei se imită unii pe alţii

Posts Tagged ‘Kitty Style’

Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici – VIII (final)

Posted by Cafea cu menta on October 26, 2008

La un moment dat, mintea se eliberează de prejudecăţile cu care a fost hrănită; se face lumină; gândeşte singură: şi iată că aşa am ajuns la adevărata cheie a lucrurilor.

Primii noştri strămoşi (şi pisicile din rasa europeană au păstrat această credinţă) spuneau că cerul este un hambar foarte înalt, bine acoperit, unde soarele nu dăunează niciodată ochilor. “În acest hambar, spunea mătuşa mea, se află o turmă de şobolani atât de grăsani, că abia merg, şi cu cât mănânci mai mulţi, cu atât vin mai mulţi.”

Dar, evident, e părerea unor nefericiţi, care, hrănindu-se mereu doar cu şobolani, nu-şi imaginau altă mâncare mai bună. Si-apoi, hambarele sunt maro sau gri, iar cerul e albastru – şi asta înseamnă confuzie.

În realitate, ei îşi întemeiau opinia pe o observaţie destul de subtilă: “Se vede cu ochiul liber, spuneau, că cerul este un hambar din paie sau din făină, pentru că adesea apar nori gălbui, atunci când se cerne grâul, sau nori albi, ca atunci când se pudrează pâinea în coş.”

Dar vin şi le spun că norii nu se formează  nicidecum din firele de praf dintre grăunţe sau din făină, pentru că, atunci când acoperă cerul, peste noi cade ploaia.

Alţii, mai rafinaţi, au crezut că rotisorul este Dumnezeu, spunând că e sursa tuturor lucrurilor bune, se roteşte întotdeauna, stă pe foc fără să se ardă şi e de ajuns să te uiţi la el ca să cazi în extaz.

După părerea mea, nu s-au înşelat, dat fiind că ei îl vedeau prin fereastră, de departe, într-un fum poetic, colorat, scânteietor, la fel de încântător ca soarele în amurg. Dar, stând aproape de el ore întregi, eu ştiu cum e curăţat, reparat şi îngrijit în graba, şi am avut de pierdut su ştiinţa naivelor iluzii ale stomacului şi ale inimii.

Trebuie să-ţi deschizi mintea în faţa unor concepţii mai vaste, iar gândirea trebuie să urmeze căi mai sigure. Natura seamănă pretutindeni cu ea însăşi şi oferă prin lucruri mici, imaginea celor mari. De unde ies animalele? Dintr-un ou; prin urmare, pământul este un mare ou spart.

Te vei convinge de asta dacă examinezi forma şi extremităţile aceste văi care este lumea vizibilă. Este concavă ca un ou, iar marginile prin care atinge cerul sunt zimţate, ascuţite şi albe, ca la o cochilie spartă.

Făcând cocoloaşe, albuşul şi gălbenuşul au creat blocurile de piatră, casele şi pământul tare. Mai multe părţi au rămas moi, formându-se astfel stratul pe care îl lucrează oamenii; restul curge sub formă de apă, creându-se bălţile şi râurile; în fiecare primăvară, apa se împrospătează.

Cât despre soare, nimeni nu se poate îndoi de rostul lui: este o imensă făclie roşie care se plimbă deasupra oului pentru a-l prăji la foc mic; a fost spart special pentru a pătrunde mai bine căldura; gospodina face mereu aşa. Lumea este o imensă omletă.

Ajuns la acest nivel de înţelepciune, nu cred că mai am nimic de cerut de la natură, de la oameni, de la nimeni; poate cu excepţia câtorva mese copioase de la rotisor. Nu-mi mai rămâne altceva de făcut decât să adorm în propria-mi înţelepciune; şi asta pentru că perfecţiunea pe care am atins-o este sublimă şi nici o pisică gânditoare n-a pătruns misterul lucrurilor înaintea mea.

Advertisements

Posted in Kitty Style, Literatura | Tagged: , | Leave a Comment »

Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici – VII

Posted by Cafea cu menta on October 25, 2008

Inteligenţa mi-am dezvoltat-o meditând. Printr-o metodă sigură, prin conjecturi solide şi printr-o atenţie constantă, am ajuns să cunosc multe dintre secretele naturii.

Câinele este un animal atât de pocit, cu un caracter atât de urât, încât a fost considerat întotdeauna un monstru, născut şi crescut în afara oricărei legi. Într-adevăr, dacă odihna este starea naturală, cum se explică faptul că un animal e întotdeauna agitat şi preocupat, fără vreun scop sau vreo nevoie, chiar şi când e sătul şi neînfricat? Dacă, în mod universal, frumuseţea constă în supleţe, graţie şi prudenţă, cum să admitem că un animal e întotdeauna brutal, zgomotos, nebun, repezindu-se asupra oamenilor şi alergând după şuturi şi uşuiri? Dacă favoritul, capodopera creaţiei, este pisica, atunci cum putem înţelege că un animal o urăşte, o fugăreşte fără să fi fost nici măcar zgâriat şi-i rupe coastele fără să aibă chef s-o mănânce?

Aceste contradicţii arată că. în general, câinii sunt blestemaţi; e foarte adevărat că sufletele vinovate şi pedepsite intră în trupurile lor. Aceste spirite suferă: de aceea ei sunt furioşi şi agitaţi încontinuu. Ele şi-au pierdut raţiunea: de aceea ei distrug totul, sunt bătuţi şi stau legaţi aproape toată ziua. Ele urăsc frumosul şi binele:  de aceea ei încearcă să ne sfâşie.

Posted in Kitty Style, Literatura | Tagged: , | Leave a Comment »

Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici – VI

Posted by Cafea cu menta on October 24, 2008

Am meditat îndelung asupra semnificaţiei fericirii ideale şi cred că am descoperit lucruri esenţiale.

Atunci când e cald, fericirea înseamnă, fireşte, să dormitezi lângă o baltă. Bălegarul intrat în descompunere răspândeşte o mireasmă încântătoare; paiele lucesc în lumina soarelui. Curcanii îşi întorc privirea drăgăstos, lăsând să le cadă pe cioc mărgelele roşii. Găinile scormonesc paiele şi-şi îndeasă ditamai pântecul ca să inhaleze căldura care se ridică. Balta scânteiază, plină de insecte colcăitoare care fac bulbuci la suprafaţa apei. Albul aspru al zidurilor face şi mai adânci crăpăturile albăstrii în care bâzâie musculiţele. Cu ochii întredeschişi, visezi şi, cum nu-ţi mai trece nimic prin cap (cu gândul nicăieri), nu-ţi doreşti mai nimic de la viaţă.

Iarna, fericirea înseamnă să stai lângă foc, la bucătărie. Flăcăruile mistuie buturuga şi aruncă scântei, aracii trosnesc şi se crapă, iar fumul încolăcit urcă spre horn până la ce. În acest timp, frigarea este întoarsă, într-un tic-tac armonios şi mângâietor. Pasărea pusă în frigare se face roşiatică, apoi maronie, e perfectă; grăsimea care o înmoaie îi atenuează nuanţele; un parfum îmbietor îţi tulbură cât ai clipi simţurile;  te lingi pe buze fără să vrei; respiri divinele emanaţii ale slăninii; cu ochii spre cer, într-un profund extaz, aştepţi ca gospodina să scoată carnea din frigare şi să-ţi ofere ceea ce ţi se cuvine.

Cel care mănâncă este fericit; cel care digeră este mai fericit; cel care dormitează digerând este şi mai fericit. Restul nu e decât vanitate şi nerăbdare a sufletului. Un om fericit este cel care, ghemuindu-se la căldurică, cu burta plină, îsi simte stomacul la treabă şi pielea pocnind de sănătate. Gâdilatul delicat pătrunde şi mişcă uşor fibrele. Exteriorul şi interiorul se bucură cu toţi nervii. Dacă lumea ar fi un mare Dumnezeu preafericit, aşa cum spun înţelepţii noştri, pământul ar trebui să fie un pântec imens, veşnic ocupat să digere creaturile şi să stea cu burta dolofană la soare.

Posted in Kitty Style, Literatura | Tagged: , | Leave a Comment »

Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici – V

Posted by Cafea cu menta on October 22, 2008

Muzica este o artă cerească, şi este clar că rasa noastră deţine acest privilegiu artistic; ea se naşte din străfundurile fiinţei noastre; oamenii ştiu prea bine că nouă ne datorează asta, atunci când vor să ne imite cu viorile lor.

Cânturile noastre divine sunt inspirate de cerul înstelat şi de fiorul dragostei. Imitatori nepricepuţi şi ridicoli, oamenii se adună într-o sală joasă şi ţopăie, crezând că ne egalează. Sus pe acoperiş, în splendoarea nopţii, când ţi se ridică tot părul, tocmai atunci poţi auzi dumnezeiasca melodie. Din invidie, ei ne blesteamă şi aruncă în noi cu pietre. Să crape de furie; vocea lor searbădă nu va atinge niciodată aceste grave triluri miorlăitoare, aceste sunete stridente, aceste arabescuri nebune, aceste extraordinare fantezii pline de inspiraţie, care potolesc sufletul şi celei mai neastâmpărate pisici; în timp ce vocea noastră vibrează până sus, unde voluptoasele stele se cutremură, iar luna păleşte de-atâta iubire.

Ce fericit eşti când eşti tânăr şi ce greu e să-ţi pierzi iluziile sfinte! Şi eu am iubit, şi am alergat pe acoperişuri mlădiindu-mi volutele de bas. O verişoară de-a mea s-a lăsat impresionată şi, după două luni, a adus pe lume şase pisoiaşi, un amestec de negru şi roz. Am venit în fugă şi am vrut să-i manânc: era şi dreptul meu, căci  doar eram tatăl lor. Cine-ar fi crezut-o? Verişoara mea, soţia mea, cu care voiam să împart festinul, mă săgeta cu privirea. Această brutalitate m-a indignat, aşa că am sugrumat-o pe loc; după care am devorat toţi puii. Dar nefericiţii micuţi nu erau buni de nimic, nici măcar să-şi hrănească tatăl: veo trei zile carnea lor moale mi-a picat greu la stomac. Dezgustat de marile pasiuni, am renunţat la muzică şi m-am întors la bucătărie.

Posted in Kitty Style, Literatura | Tagged: , | Leave a Comment »

Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici – IV

Posted by Cafea cu menta on October 21, 2008

Cu toate că e morocănos, unchiul meu mărturiseşte că acum lucrurile merg mai bine decât altădată. Spune că la început rasa noastră a fost sălbatică şi că mai trăiesc în păduri pisici asemănăroare cu primii noştri strămoşi, care prindeau din când în când vreun şoarece-de-câmp sau vreo belhiţă, dar mai mereu se alegeau cu împuşcături. Alţii, slabi şi fără păr, umblau prin şanţuri şi băgau de seamă că nu prea mai sunt şoareci.. Crescuţi în culmea fericirii terestre, noi ne mişcăm linguşitori coada prin bucătărie, mieunăm drăgăstos de câteva ori, mai lingem farfuriile goale şi, în cel mai rău caz, încasăm într-o zi întreagă vreo zece scatoalce.

Posted in Kitty Style, Literatura | Tagged: , | Leave a Comment »

Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici – III

Posted by Cafea cu menta on October 20, 2008

Animal cu mare experienţă de viaţă, foarte bătrân, unchiul meu, m-a învăţat istoria universală.

La început, când s-a născut el, stăpânul murise, copiii erau la înmormântare, servitorii, la bal şi toate animalele erau libere. Era un balamuc îngrozitor; un curcan care se umfla în pene-i de toată frumuseţea a fost jumulit de confraţii săi. Seara, pe furiş, un dihor a supt sângele aproape tuturor păsărilor de baltă, care, normal, n-au mai scos nici un zgomot. În ogradă era un spectacol minunat; ici-colo câinii devorau o raţă; ca să se amuze, caii loveau câinii în spate; până şi unchiul meu ronţăia vreo zece puişori. Erau vremuri bune, mi-a spus el.

Seara, oamenii s-au întors şi, odata cu ei, s-au năpustit şi loviturile de bici. A primit şi unchiul meu un bici care i-a smuls o bucăţică din blană. Legaţi şi plini de sânge, câinii urlau spăşiţi şi lingeau mâinile noului stăpân. Caii şi-au reluat bătaia cu un zel administrativ. Păsările, puse la adăpost, cloncăneau binecuvântări; numai că, după şase luni, când a venit negustorul de păsări, au fost tăiate dintr-un foc cincizeci. Gâştele, printre care se afla şi bunea mea prietenă defunctă, băteau din aripi, spunând că toate sunt la locul lor, şi-l lăudau pe fermier, binefăcătorul tuturor.

Posted in Cultura, Kitty Style, Literatura | Tagged: , | Leave a Comment »