Nimic mai simplu…

Când oamenii sunt liberi să facă ce vor, de obicei se imită unii pe alţii

Archive for the ‘Simple Vorbe’ Category

De ce e buna zapada iarna:

Posted by Cafea cu menta on December 16, 2008

Pentru ca albul in natura e perfect pentru o relaxare iernatica

Pentru ca te imbolnavesti de sindromul semineului, ori cel al ghiftuirii cu cozonac, ori ambele asezonate cu parfum de vin rosu;

Pentru ca daca te-ai molipsit de primele doua, te-acoperi de erotism intr-o ninsoare de sentimente ce-ai sa le mai simti abia la anul

Pentru ca o sa acopere “sfanta criza” a mizeriei care este Romania citadina

Pentru ca cei mai multi nepoti isi viziteaza bunicii fiindca zapada e mai alba la sat (!)

Pentru ca desi e alba, zapada te face vanat daca incerci sa inoti in ea 🙂

Pentru ca materie mai buna pentru facut ingerasi nu exista!

Posted in Aberatii, Dark Times, Erotic, Sentiment, Simple Vorbe | Tagged: , , , , , | 1 Comment »

Testament

Posted by Cafea cu menta on October 28, 2008

Eu, sub-computerul No-Name, declar prin prezenta ca vreau sa ma pierd in neantul informatic, lumea umana fiind mult prea inumana pentru un Mac ultra-sensibil. Renunt la drepturile mele prevazute in bonul de garantie si Vldv!’, nt’aedc, “ueklfd! !fd, ks Lvoe, n’ wîc'” n !

Posted in Aberatii, Blogroll, Simple Vorbe | Tagged: , , , , | Leave a Comment »

Cand esti intors pe dos, totul incepe sa mearga pe dos

Posted by Cafea cu menta on October 27, 2008

Candva, demult, am cunoscut pe cineva, un prieten. Era fotograf prin restaurante, din acela care va face portretul in cinci minute cu partenera de la masa, se descurca destul de bine, era pe punctul ca, din economii, sa-si cumpere o “Vespa”, cand intr-o zi, din cauza unei iubiri neimpartasite, incepu sa faca totul pe dos. Incepu sa fotografieze pe dos, apoi sa mearga cu spatele, sa citeasca pe dos, sa surada pe dos, era oribil! Tot traind asa pe dos, incepu sa intinereasca, zilele, anii treceau in sens invers si nu se mai opreau. Cand ajunse la varsta de cinci ani si jumatate, se hotari sa fuga, sa paraseasca acest loc cat mai era timp, inainte de a se intoarce in pantecele mamei sale, acest lucru provocandu-i o teama cumplita. Isi facu bagajele, se ascunse intr-un grup care pleca intr-o tabara de vacanta, din Gara de Nord. De atunci nu s-a mai auzit nimic despre el.

Posted in Aberatii, Simple Vorbe | Tagged: , , , , | Leave a Comment »

Despre nimic

Posted by Cafea cu menta on October 9, 2008

Destinul este prin esenta un fenomen subteran.

Nu scuipi un orb, chiar de esti orb si tu; e un gest murdar, plin de microbi si in plus, poti fii sigur ca-l ratezi.

Traiesc intr-o lume a ecourilor, in care totul se repercuteaza: ideile, cuvintele, cifrele, imaginile, o lume in care totul se intoarce in totul si invers. Nu-i rau cand e vorba de peisaje, dar am impresia ca vad ceea ce am mai vazut deja si apoi, ori am un raspuns ori nu il am, pentru ca poate nu mai exista pentru mine; intre cele doua aspecte limita nu exista nimic…

Adesea am impresia ca exist doar pentru a raspunde la intrebari. Asta inseamna o mare plictiseala. Si frustrare pe alocuri. Uneori mi-ar fi mai bine sa fiu eu acela care pune intrebarile, in loc sa raspund la intrebarile altora…

Totul va tebui reinventat, lumea va trebui refacuta prin intermediul altor sisteme de gandire. Dar cine, astazi, are mijloacele sau macar numai pofta sa refaca lumea?

Stau si te contemplu. Si-ti spun ca sunt in stare sa-ti dau tot ce am – exceptand poate colectia de timbre -, iti voi explica ultimele teorii asupra gaurilor negre, filmele japoneze, restaurantele indiene, scheme de sah… Bineinteles ca viata in doi e dificila. E un conflict continuu intre dorinta de a iubi si dorinta de a distruge, intre Ying si Yang… Am sa-ti spun cate o poveste inainte de culcare.

Vad prin tavan cerul cenusiu. Apasator de gri, strivitor. Sunt un gandac rasturnat pe spate, plutind in vid. Cuprins de-o teama inexplicabila, aprind masinal o tigara. Pe noptiera ceasul arata zece, iar inregistratorul oniric indica opt vise in albastru, trei vise in negru si unul pornografic. Prea devreme treaz. Apasam butonul de rebobinaj – inapoi la somn.

Posted in Aberatii, Sentiment, Simple Vorbe | Tagged: | Leave a Comment »

Google It!

Posted by Cafea cu menta on August 24, 2008

Iata cam ce cauta pe Google cei care ajung, accidental sau nu, pe blog-ul asta:

  • felicitari de ziua ta, de ziua ta, felicitari
  • animale de infiat (?!) online
  • nicolae guta daca nu ai copilasi averea (!?!?!?)
  • muzica inghetat
  • adoptii animale
  • peisaje motane (nu e greseala, omul cauta peisaje, ce n-ai inteles, motane?)
  • dominique dama de companie (daca vede Dominique…)
  • pisici
  • cum se trateaza depresia (da… poti incerca cu… pisici)
  • gravide futacioase (asta mi-a placut [in sensul de amuzat, nu va ganditi…])
  • gaudeamus igitur
  • pisicile energii negative
  • recenzie carte medicina
  • mihai ralea
  • felicitari de ziua mea (felicitari!)
  • darkicetheo (aici sigur e vreun cunoscut/a, eu nu as fi retinut nick-ul, sa-l caut pe net)
  • those wore the days my friend
  • inadaptati social (ma bucur ca search-ul indica site-ul asta la asa sintagma)
  • teoria valorilor (si iar ma bucur…)
  • psiholog bogdan (mai bine psihopat.. psiholog nu sunt in nici un caz!)
  • echipa conquiztador demisa
  • ce vede cainele in oglinda? (uite asta e interesanta, o sa caut si eu)
  • medic veterinar iepuras (iepuras si mai cum?)
  • nimic (ai venit exact unde trebuie!)
  • adoptii papagali
  • specialisti in depresie
  • video muzica
  • maxime despre pisici
  • motive sa devii medic veterinar (sigur cauta sa vada cam care e castigul in bani al unui medic veterinar, pentru ca motivele pentru care te-ai face veterinar (si) din pasiune sunt evidente)
  • fenomenul de intemeiere in spatiu (say what?!)
  • pisica nu are nimic
  • articole de vara
  • pisica si iepurasul impreuna (draguta imagine, nu?)
  • izolare tevi
  • trilulilu cu pisici (este plin de pisici, pe trilulilu, poti incepe de aici)
  • e bine sa scoatem pisicile la plimbare?
  • enciu hi5 (?!?)
  • batman noaptea intunecata
  • formula as (ohooo… mai e revista aia?)
  • pup catei pe pisici
  • tevi cu animale
  • george nicolescu
  • separare conducta apa bloc
  • izolarea balconului
  • cum pot schimba formatu(‘) la un film
  • rock de dragoste
  • ce contine sperma (spermici mici)
  • cu pisici indragostite (doar pisicutele in doua labute cred ca se pot indragosti…)
  • ce viata de nimic (buddy!)
  • kitty style
  • fumatul in sarcina propuneri
  • perspectiva profesionala (ai cautat asta… si uite unde ai ajuns… tot acolo unde ajungi si daca o sa cauti “nimic”. lol
  • animale companie depresie
  • fenomenul recenzie
  • vreau sa fim mare vedete video clip
  • gustul culturii istoric
  • melodia may(!) way
  • varsta lui jean claude van dame (asta-i ala cu trasura trasa de reni?)
  • pot mima barbatii orgasmul? (pot! pot mima o relatie intreaga, pot mima compasiune si intelegere, pot mima si romantism; DAR nu pot mima nicidecum o erectie sau o ejaculare.)
  • cum sa-mi desfund nasul (ohooo… cate modalitati sunt…)

… si toate astea doar in luna august…
P.S.: Foarta multe cautari au continut cuvantul “depresie”, ceea ce mie imi spune mult despre starea multora dintre oamenii zilelor de azi…

Posted in Aberatii, Adoptii animale, Amuzant, Cultura, Dark Times, Erotic, Jeg, Kitty Style, Media, Muzica & Video, My Clips, Politic, Regret, Romania + si -, Sentiment, Simple Vorbe, Social | 3 Comments »

Scarba…

Posted by Cafea cu menta on August 19, 2008

M-am oprit in drum spre casa la un supermarket, sa-mi iau de-ale gurii (fistic, cafea la doza si un pachet de Lucky). Stateam cumintel la coada, cand am observat in fata mea o fata draguuuta, draguta. Nu pot sa nu punctez frumusetea, atunci cand o vad. Avea o coafura interesanta, in doua nuante simpatice, placute. Machiata discret, cu ochii pusi in evidenta (poate de-aia mi-a si placut, ca avea ochii frumosi). Pielea alba, usor bronzata. Imbracata in fustita, ca deh, e vara… etc, etc. Toate bune si frumoase pana… i-a venit si masculul langa. Aici am ametit. Era cel mai tampit contrast pe care l-am vazut vreodata, asa de aproape. Tuciuriu, murdar, cu jeg sub unghii, vopsit blond spalacit pe carliontii din freza, fiindca in rest era tuns prea scurt, mirosind a mucegai (chiar asta era mirosul!), incaltat in sandale cu soseta! A pupat-o pe gura! PE GURA! Mi-a venit sa vars in toata coada aia, sa o iau pe-aia de par si s-o bag in primul magazin de ochelari, sa-i dau un pumn de pastile care sa-i desfunde nasul, sa-i desenez pe frunte o mare varza! Cum a stat? Cum de i-a raspuns, cu o privire tampa?! Si iubitul iubitilor sa fi fost, cel mai futacios dintre futaciosi, dar din pur reflex si tot as fi respins capcaunul. Mi s-a urcat tot sangele in cap. Nu stiu daca era de la socul pe care il traiam sau de la dezamagirea ce-o simteam in sinea mea, ca-mi placuse o asemenea nesimtita, Dupa scarba momentului, mi s-a aratat tragedia nationala: aratarea avea, bineinteles, bani. Bani cu care a achitat o paine, doua bidoane de bere si o punga de sticksuri. Avea in jur de 7-8 milioane, si a cumparat de 14,8 lei. Cand a primit doua monede de 10 bani ca rest, le-a racait cu unghia de pe tejgheaua de metal, fiindca nu putea sa le ia…

Am iesit din magazin si eu, dupa ce am platit, si nu puteam sa-mi scot imaginea din cap. Am inceput sa le caut motive si scuze. Poate i-o fi ruda, poate e ea, “dama de companie”, pentru care banul chiar e sfant, poate asteptase omul de la munca si acum se duceau acasa, unde el se spala, apoi se fierbea la 100+ de grade, “ca sa moara toti dusmanii”, se primenea cu zeci de produse pentru piele si par… si-atunci, erau ca doi ingerasi. Pe dracu’! Stiu si eu ca trebuie sa pupi multe broaste pana sa intalnesti printul, dar da-o-n ma-sa de broasca!!! Asta era cel mai raios specimen! Cum sa stea o fata, oricat de incapabila e mental si-oricat de infundat i-ar fi nasul, sa gafaie pervers un munte de jeg peste tine, care miroase a latrina, sa-l pupi, sa-l mangai… ORIBIL! Si si-o trag, ca astia nu fac nici macar sex, daramite dragoste, si ramane varza gravida; naste (sau scoate din oua, ca nu sunt sigur ca ala era om pana la urma) un musuroi de gandaci, care cresc prin gunoaie, care n-au nici un viitor de cand se nasc si pana mor… Ce pretentii sa mai ai?… In alte cazuri, as fi spus cum am mai facut-o: “pacat de frumusetea ei, ca n-are minte”, dar aici nu-ti mai trebuie nici macar minte… e sub legile firii, mai jos decat cel mai jos! Pana si alte verze cred ca nu ar vrea sa spuna ca o cunosc… Nu mai e pacat de frumusetea ei, mi-e mai mila acum de faptul ca am privit-o cu admiratia bunului-gust. Bleah!

Posted in Aberatii, Cultura, Jeg, Regret, Romania + si -, Sentiment, Simple Vorbe, Social | 5 Comments »

In mangaieri de fluturi…

Posted by Cafea cu menta on April 18, 2008

In sfarsit! De cand astepti o noua primavara!… Satul de omul cenusiu, cu fata lipsita de expresie, grabit de frigul iernii, iubesti acum privirile ghiduse ale oricui. Oricui.Caci fara sa-si dea seama, se vede-n ochii lor un suflu renascut si pofta de viata. Nici chiar cel mai ursuz nu poate tagadui un gand bucuros, ce vine de nici el nu stie unde, nu-l poate ascunde, pentru ca i se citeste in privire. Si nu e o bucurie falsa, e doar una neinteleasa. Neinteleasa de ei pentru ca probabil, nu se gandesc la ea.

Si poate ca e mai bine asa, pentru ca mai bine o simti, decat sa incerci sa ii gasesti cauza. Poti sa te gandesti ca “de vina” e iarba de un verde crud ce-a strans sub covorasul ei toata cenusa iernii. Sau poti sa cauti un motiv in zborul agitat al pasarilor de tot felul de deasupra ta. Sau poate un motiv de fericire nestiuta il provoaca mozaicul de culori si-arome ce te inconjoara. Inchide ochii, deschide-ti mintea, respira-adanc… si iata: oriunde ai fi fost, acum esti intr-un camp cu flori. Simti adierea mangaietoare–a primaverii? Iti trec pe rand prin minte zile fierbinti si prafuite, urmeaza ploi uitate, miresme tomnatice de struguri, ce-ti amintesc savoarea mov-catifelat a lacrimilor lor; iti amintesti de-o iarna mult prea lunga, ce-a incetat demult sa-si aminteasca de basmul unui Mos Craciun rural… Si te opresti, caci stii ca vor urma… Nu-s vise, ci amintiri. In vremea lor te vei opri din nou. Vei relua procesul, la fel cum face si natura. Si-atunci vei incerca o alta bucurie, a altui anotimp…

Deschide ochii. Da, stiu. Era atat de bine sa ii tii inchisi…. Ce tu nu vezi, dar ce eu pot vedea acum in ochii tai, e-un curcubeu ce-l vei purta putin pe strazi de primavara. Si altii il vor vedea… si vor gandi ca mine. Si vor fi fericiti, fara sa stie de ce…

Posted in Simple Vorbe | 12 Comments »

Things I like…

Posted by Cafea cu menta on April 1, 2008

· Imi place primavara si inocenta ierbii, pentru ca imi aduce aminte cat de tanar sunt
· Imi plac fetele certarete, cu personalitate puternica, pentru ca iubesc pe masura temperamentului
· Imi plac manelistii ce beau vin si bere la bidon pentru ca ma fac sa-mi consider gusturile rafinate
· Imi plac iubitorii de animale, pentru ca imi dau seama ca sunt oameni cu suflet bun
· Imi plac bloggerii profesionisti, pentru ca stiu sa-si exteriorizeze inteligenta
· Imi place cafeaua tare, multa si tigarile tari, pentru ca “dauneaza grav sanatatii”
· Imi plac jocurile pe calculator, pentru ca e singurul lucru pe care il iau in serios
· Imi plac politicienii, pentru ca imi inmultesc fanteziile sexuale
· Imi place Institutul Lingvistic Roman, pentru ca face din greselile gramaticale norma obligatorie de urmat
· Imi plac prietenii mei pentru ca nu sunt de acord cu lenea mea
· Imi place motanul meu negru, pentru ca imi aduce mereu aminte de ce l-am botezat Batman
· Imi plac frigiderul si masina mea de spalat, pentru ca datorita lor sunt un client important pentru Electrica SA
· Imi place reteaua Orange, pentru ca asa am telefonul codat
· Imi plac melcii, pentru ca au rulota si sunt hermafroditi
· Imi plac nebunii, pentru ca traiesc in alta lume, de fiecare data alta, deci nu se plictisesc
· Imi plac aventura si fantasticul, pentru ca depasesc limitele imaginatiei
· Imi plac parintii mei, pentru ca imi arata cat de grea e viata fara sa-si dea seama

· Imi plac noptile pierdute, pentru ca plictiseala imi permite sa scot ineptii ca cele de mai sus J

Posted in Simple Vorbe | Leave a Comment »

Osânda amintirii naşte agonie

Posted by Cafea cu menta on March 10, 2008

Un gând rătăcitor a pribegit prin mine

Oprindu-se o clipă, inofensiv şi mic

Meschin şi mincinos a otrăvit întreaga-mi minte

Păianjen nemilos, greşit-am cu nimic!…

Simt plasa cum se-ntinde, mor gândurile mele

Visez cum pier, le-aud cum plâng, se sting

Rămâneţi vii, voi, amintiri rebele!

Luptaţi, căci singur libertate nu pot să câştig…

Zadarnic!, dulci urme ale firii mele…

Otrava pânzei v-a transformat în picături de sare

Cât vreau să plâng! Am pleoapele prea grele

mă gândesc la mine? – în gând fiara-mi apare

“De ce mi te împotriveşti şi lupţi aiurea?

Înfrânt, neputincios si vinovat înduri

Supliciul unui suflet ce-şi pierde amintirea?

Clepsidra i-am oprit, l-am curăţat de gânduri…

Tu m-ai chemat!, în nopţi fierbinţi de vară

Şi m-ai lăsat de-atunci uitat în colţ de minte,

În întunericul uitării,ce sentimente omoară

Nu m-ai ucis, căci m-au hrănit cuvinte

Ce le-ai gândit naiv a inimii comoară

Îmbrăţişază-ţi noua stare şi scrie viitor

Cu sângele-ţi cerneală, pe pânza mea; iti sunt indrumator

Traieste-o altă viaţă, înalţâ-te, renaşte, e uşor!

Te-am omorât. Închină-mi-te să ajungi nemuritor.

Sau stinge-te golit de amintiri şi gândurile toate,

Motive sa trăieşti degeaba să găseşti încerci

Minţi moarte, albe, în locu-ţi vor renaşte

Schimbând cu tine pat de moarte – loc de veci…”

Călăul unui suflet îmi cere să mă vând

Şi voci din iad aşteaptă plecăciunea mea

În mine se distruge un ultim palid gând

Şi mă închin la el, pecetluindu-mi viaţa:

Renaşteţi voi!

Eu nici măcar nu cred în viaţa de apoi…

Posted in Simple Vorbe | Leave a Comment »

Parfum de primavara, un suflet mereu tanar…

Posted by Cafea cu menta on March 1, 2008

“Odata, Soarele cobori intr-un sat, luand chipul unui baiat. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita… Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar, intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze Soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si a inceput lupta. Si s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de puteri si ranit, baiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii erau fericiti, dar tanarul n-a apucat sa vada primavara. Sangele cald i s-a scurs din rani pe zapada. Si, in locul in care zapada se topea, apareau flori albe: ghiocei, vestitorii primaverii…

De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei ii ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Iar albul simbolizeaza puritatea si gingasia ghiocelului, prima floare a primaverii”.

mare1702.jpg

Posted in Simple Vorbe | Leave a Comment »

Mihai Ralea – “Fenomenul Românesc” – recenzie

Posted by Cafea cu menta on February 3, 2008

“un excelent articol despre Fenomenul românesc al lui Mihai Ralea. Carte uitata despre valori ce par in curs de uitare: identitatea naţională şi specificul sufletului românesc.” www.bookblog.ro

Apărută sub egida Editurii Albatros, Bucureşti, 1997, sub ingrijirea lui Constantin Schifirnet, – autorul de studiu introductiv si coordonatorul de colectie – lucrarea Fenomenul românesc a lui Mihai Ralea se alătura analizei psihicului naţional şi a specificităţii etnice româneşti pe care au încercat-o, pe rând, D. Drăghicescu, G. Călinescu, C. Ciopraga, Edgar Papu sau Florin Mihăilescu..

Spirit umanist, cu preocupări multiple, în domenii foarte diferite, aşa cum ar fi: filosofia (îndeosebi antropologia, teoria valorilor şi a culturii), psihologia, estetica şi istoria literaturii universale, îndeosebi a celei franceze, Mihai Ralea este dificil de încadrat în doar unul din aceste sectoare în care a excelat.

Lucrarea lui Mihai Ralea, unul dintre cei mai mari eseişti ai României, vine să dezbată problema identităţii naţionale a poporului român. Fenomenul românesc se vrea, capitual, o formă de elucidare a dificultăţii de determinare a sufletului naţional, o încercare de caracterizare psihologică a sineului românesc, totul raportat la planul identităţii lumii întregi. Cartea păstrează o notă preponderent imparţială asupra dezbaterii, analizând cu precădere tipologii umane şi enunţuri sociologice sau psihologice, însă dincolo de analiza acestora, autorul vine şi cu enunţurile personale, care, bineînţeles, sunt pro sau contra.

“Care e sufletul nostru şi cum gândeşte el lumea? Cum ne entuziasmăm şi cum ne deprimăm? Cum se oglindeşte lumea în noi şi ce sens atribuim acestei oglindiri? Care sunt credinţele, iluziile, speranţele şi miturile noastre?” sunt întrebări la care lucrarea încearcă să răspundă încă din faza incipientă. Bineînţeles, aceste întrebări trebuie că sunt în sufletul fiecăruia, nevoia cunoaşterii identităţii naţionale şi ce anume ne diferenţiază ca popor şi suflet de celelalte naţii, trebuie să fie mai mult decât sete, să se apropie chiar de obsesie.

Pentru Ralea, Fenomenul românesc începe cu specificul naţional în literatură. Analiza diverselor discuţii în acest sens îl face pe autor să afirme deducţia unui adevăr de ordin general: “că literatura noastră […] conţine un anume specific sufletesc ireductibil, deosebit cu totul de acela al altor popoare.” Întrebarea din urmă a acestuia, oarecum retorică – “Dar în ce constă această particularitate a sufletului nostru naţional? ” – face încă din start saltul de la metoda estetică de analiză a identităţii, la una de psihologie. Elocvent pentru stilul pe care identitatea naţională îl poate imprima tacit, este exemplul în care un neamţ nu poate deveni un romancier în felul francez, cum nici un francez nu poate deveni compozitor în felul german, pentru că “ei nu vor face altceva decât să împrăştie în sforţări penibile o energie degeaba cheltuită. ” Iată aşadar, o trimitere la identitatea a două popoare cu vechime în istorie şi cu tradiţie culturală vastă, trimitere care arată aportul sufletului tipologic naţional ca entitate-eşalon pentru formarea unui stil unic şi inconfundabil.

Motto: “La noi, moldoveanul şi basarabeanul n-au acelaşi suflet ca olteanul ori ardeleanul. Mai mult decât atât, oraşul şi satul prezintă două mentalităţi cu totul antipodice la orice popor.”

Capitolul I, „Dificultăţi şi posibilităţi de determinare a sufletului naţional” este, mai întâi, o afiliere la gândirea filosofică a celebrului Nietszche cu privire la găsirea unităţii de stil a poporului. Apoi, pe rând, paricularitaţile naţionale, “rasa” ca noţiune anatomică sau filosofică, deosebirile etnice, psihologia popoarelor, structurile sufleteşti, atăt cele colective, cât şi cele individuale, sunt trecute prin unicitatea gândirii empatice a emeriţi sociologi, psihologi şi filosofi. (Karl Marx, K. Kautsky – care vede o diferenţiere foarte simplistă a sufletului naţional in funcţie de limba vorbită – , O. Bauer, R. Müller Freinfels, Luther, Goethe, O. Spengler, Bergson ş.a).
Mihai Ralea propune un test al cărui rezultat, bineînţeles, se poate intui imediat: “Schimbaţi cultura şi moravurile, se va schimba cu încetul şi sufletul poporului.” Enunţul probabil s-a dorit imboldul către o analiză individuală a celui ce lecturează lucrarea, la o extrospectiva asupra altor popoare pentru identificarea elementelor psihologice si culturale specifice/definitorii pentru fiecare naţie la care cititorul s-ar putea gândi. Însă dacă relaţionăm afirmaţia autorului cu momentul actual al integrării in spaţiul Uniunii Europene, ipoteza teoretică a acestuia se transformă in realitatea imediată, în care ne izbim de atacuri surprinzătoare, de afirmaţii neobişnuite în legătură cu mari valori naţionale. Problema identităţii – care se obţine din imaginea mişcării istorice – este o problemă vie in România şi pentru că cercurile de intelectuali şi instituţiile nu sunt de acord asupra unui punct de vedere comun.

Costin Nicolescu, director de imagine la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti, afirma că problema identităţii şi a conştiinţei ei este până la urmă cea care dă pornire tuturor celorlalte probleme ce pot deriva de aici: “Dezvoltările arheologilor, tehnologilor, filosofilor, istoricilor, etnografilor, sunt dezvoltări profesionale care trebuie să găsească argumente pe date, fapte, informaţii corecte şi corect interpretate. Dar trebuie avut în vedere omul la scara existenţială serioasă, deci problema identităţii are o întemeiere tehnologică. Neamurile apar relativ târziu pe scara istoriei, după obţinerea unui teritoriu şi vorbirea unei limbi. Dacă până la venirea lui Hristos ales era neamul evreu, după venirea lui toate neamurile sunt potenţial alese, nu poate fi diabolizat nici unul. […] Europa untului nu ne uneşte, s-ar putea s-o facă Europa culturală. Dacă ne gândim la Europa spirituală, ea ar trebui să ne cheme înlăuntru, nu să batem noi la porţi. Dacă ne gândim la altele, poate că nu. Nimeni nu s-a gândit nici o clipă să băgăm Muzeul Ţăranului Român în Europa, dar am primit titlul de Muzeu European al Anului. Am intrat pur şi simplu pentru că suntem, pentru că existăm. Noi nu prezentăm o succesiune de obiecte, ci o spiritualitate. Au venit nenumăraţi străini şi ei simt că aici e ceva care nu poţi să negi. Asta se întâmplă când valorile sunt autentice şi se exprimă coerent.

Ce se întâmplă de fapt în realitatea cotidiană? O persoană se identifică în istorie prin felul său de a fi, exprimat printr-o anumită concepţie despre lume şi viaţa corespunzătoare acestui mod al său de a fi; concepţie vădită la rîndul ei prin gîndire, limbă şi comportament. Aşadar, Fenomenul românesc şi un posibil punct de plecare în descoperirea în esenţial a sufletului naţional, se raportează analitic şi la zona geografică a regiunilor unde au apărut influenţele străine, fiecare naţie care a poposit pe meleagurile ţării noastre lasându-şi amprenta culturală asupra regiunilor etnografice pe unde a trecut: “Moldovenii sunt mai influenţaţi de polonezi şi ruşi, ardelenii de unguri, rhenanii de francezi, prusacii orientali de slavi”. Raportul se face şi la diferenţele de mentalităţi între urban şi rural, între munte, şes sau deal: “La noi, moldoveanul şi basarabeanul n-au acelaşi suflet ca olteanul ori ardeleanul. […] Orăşeanul trăieşte nervos, cerebral şi mobil, ruralul e moale, reacţionar şi sentimental.

Pentru poporul român, Ralea aliniază două tipologii distincte şi extreme în acelaşi timp, ale mentalităţii: scepticismul radical (suntem inferiori, nimic nu e bun, totul trebuie refăcut) şi grandomania şovinistă exprimată prin demagogia naţionalistă şi culturală. Autorul găseşte şi o soluţie ce ar transfoma cele două extreme din periculoase în constructive: atitudinea critică justă. O înţelegere bazată pe simpatie, dar şi pe discernamânt.

În căutarea pentru indici de determinare a sufletului naţional românesc, capitolul I al Fenomenului românesc ridică o problemă capitală: din cauza lipsei rădăcinilor culturii naţionale proprii, foarte mulţi români sunt siliţi să studieze după cărţile şi metodele occidentale, însă viaţa românească e alta decât cea occidentală, “de aici un dualism puternic între realitatea românească a faptelor şi cultura străină pe care o înmagazinăm şi care ne indică cu totul alte criterii de judecată şi valorificare decât cele care se obişnuiesc aici. ” Dacă aducem contextul în cadrul unei Românii deja afiliată cu drepturi depline în “uniformizatoarea” Uniune Europeană şi cum din punctul de vedere al lui Ralea, ce acuză lipsa unei culturi naţionale proprii, rezidă că identitatea naţională românească este fragilă si deci uşor influenţabilă. Atunci de ce apar probleme cănd vine vorba de aliniere la standardele europene? E posibil ca autorului să-i fie contrazisă teoria conform căreia indivizii, luaţi în parte, nu pot revela psihologia întregului popor? Este o certitudine faptul că sufletul fiecărui individ în parte este diferit, fiecare definitivându-şi o personalitate si o gândire proprie, mai mult sau mai puţin influenţată, însă în cazul unei intervenţii externe ce schimbă obiceiuri şi mentalităţi, metode şi valori, indiferent dacă în bine sau rău, se produce o mişcare colectivă, o trezire oarecum buimacă, dar generală şi o deschidere spre analiză, nu impusă, ci dorită. Aşadar, un stimul poate fi, iată, mai elocvent decât o analiză, pentru a identifica formele în care identitatea naţională rezidă.

Mihai Ralea încheie capitolul I al Fenomenului românesc cu o invitaţie la abandonarea scepticismului şi a grandomaniei, la evitarea criteriilor raţionaliste oferite de-a gata de cultura occidentală, o invitaţie la retrospecţiune directă şi liberă de orice idei preconcepute, a realităţii vii, aşa cum se realizează ea.

Partea a II-a din Fenomenul românesc, aşa cum o anunţă şi titlul, este o “încercare de caracterizare psihologică”. Aici, Mihai Ralea se va referi in cea mai mare parte a capitolului la poporul român în sine şi raportarea acestuia la occidental şi oriental deopotrivă. Autorul pare că decupează pentru moment România, pentru a aşeza-o pe un pol neutru faţă de psihologia celorlalţi doi poli, occidental, respectiv oriental. În analiza lucrării, toată civilizaţia stă într-un singur cuvânt: aptitudinea creatoare. Prin tehnica industrială şi capitalistă, occidentalul ţine toată planeta la dispoziţia sa. “În asemenea condiţii, filosofia sa nu poate fi decât voluntaristă. El crede că totul e posibil, e optimist în încrederea pe care o acordă forţelor sale, crede în libertate, mai mult, în liber arbitru, pentru că rezistenţa determinismului orb o învinge cu puterea înţelepciunii sale; forţează evenimentele prin voinţa sa de triumf. Individualismul e, fără îndoială, idealul său ultim.

Dacă psihologia occidentalului este individualismul extrem, psihologia orientalului e exact contrară. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă. Întălnim deci şi aici, la fel ca in primul capitol, două extreme, de data aceasta psihologice. La fel ca în cazul scepticismului şi al grandomaniei, M. Ralea găseşte şi aici calea de mijloc drept cel mai bun tipar psihologic ce ar trebui urmat. Aşadar, între creaţiunea occidentalului şi resemnarea orientalului se naşte “o structură sufletească” cu valoare intemediară: adaptabilitatea.

Capitolul secund, plecând de la aceste teoretice schematici ale psihologiei apusene si rasaritene, plasează psihologia românească într-o comportare echidistantă între voluntarismul activist al Occidentului şi pasivitatea fatalistă a Orientului. Echilibrul nostru sufletesc se cheamă deci adaptabilitate.

Din analiza profilului psihologic al românului ca entitate distinctă şi “adaptabilă”, deci in semi-neutralitate faţă de Occident şi Orient (semi-neutralitate, pentru că psihologia adaptabila rezulta din ambele extreme, împrumutând din ele, aşa cum am arătat mai sus), găsim un caracter al românului destul de permisiv, dacă nu chiar impasibil, atunci paşnic, ce acceptă şi se adaptează situaţiei. M. Ralea găseşte că românul preferă întotdeuna spiritul tranzacţional. Românul e prin excelenţă bun şi într-o măsură tolerant, fiindcă e sceptic. “Românul nostru e chiar mai mult decât atât: e eminamente bun. […]. Şi într-o măsură e şi tolerant. Aceasta îi permite să se acomodeze la schimbarea împrejurărilor, îi aduce acea supleţe pe care n-o cunosc popoarele meridionale, pline de ură şi de invidie […].”

Pentru a evidenţia adaptabilitatea unui român în străinătate, Mihai Ralea apelează la exemple precum facilitatea cu care românii pot învăţa limbile străine, sau cum aceştia învaţă rapid specificul moravurilor si îl mânuiesc imediat cu dezinvoltură. Din această cauză, concluzionează autorul, profesiile cele mai căutate in românia momentului sunt avocatura şi medicina: presupun o acomodare mai elastică cu realitatea schimbătoare.

Deşi superficial în practică, pentru autor românul este înainte de toate inteligent; o inteligenţă imediată, clară şi de bun-simţ, ce exclude naivitatea. Cu toate acestea, M. Ralea enunţă cu regret lipsa sentimentului religios veridic, aratând că educaţia religioasă de veacuri a fost neglijată şi nu se poate improviza imediat.

Toate aceste aptitudini, pe larg explicate in paginile acestui al doilea capitol al lucrării lui Mihai Ralea, Fenomenul românesc, vin să explice cum a reuşit a rezista românul ca fiinţă etnică “sub atâtea furtuni care au trecut deasupra capului său”, cum a putut să nu îşi piardă caracterul naţional (pe care, iată, îl are!), sub atâtea încercări de deznaţionalizare. Pentru autor, din toate acestea l-a scăpat aptitudinea sa de adaptare. Prin trasaturile creionate de M. Ralea, profilul psihologic românesc este unul tânăr, adaptabil, sentimental, cu determinare.

Lucrarea eseistului Mihai Ralea este eminamente contemporană ideatic, mai ales sub noul aspect al României, de stat integrat cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Aparţinând genului academic, Fenomenul românesc invită cititorul la analiză, la analiza sinelui printr-o prismă a paralelismelor multiculturale internaţionale. Stilul greoi, imposibil de inţeles pentru neiniţiaţi la o primă citire, prinde contur odată cu perceperea valenţelor ideilor de identitate naţională, de cultură, de morală si de psihologie. Pe parcursul a doar câteva pagini, M. Ralea găseşte şi relaţionează concepte de urmat sau de blamat, tipologii edificatoare de urmat sau de combătut, cauze şi consecinţe ce pot avea impact asupra identităţi naţionale a unui popor. Multitudinea analizelor antropologice, sociale, psihologice, etnografice, geologice precum şi impactul cu care fiecare element de acest gen poate influenţa sufletul şi existenţialismul uman, fac din Fenomenul românesc o cutie a Pandorei, în care sufletul românesc poate găsi şi bune şi rele, progres sau dezastru. Încheierea autorului reprezintă stilizat, cheia pentru această cutie, cheie lăsată chiar în încuietoare. Depinde numai de mâna ce o va învârti si de alegerile făcute.

“Adaptabilitatea e o sabie cu doua taişuri. Ea poate însemna evoluţie, inteligenţă, fineţe, supleţe, progres, după cum poate însemna laşitate, duplicitate, şiretenie, superficialitate. […] La răspântie, se cere mai multă înţelepciune decât oriunde.”

Autor: Bogdan Popovici

Posted in Cultura, Simple Vorbe, Social | 6 Comments »

Ooooofff… viata mea in ritmul lor…

Posted by Cafea cu menta on January 15, 2008

qe17le501205-02.jpg Dom’le…tiganu’ (si aici ma refer la ala rau), e ca gandacul de bucatarie… Si bomba atomica sa i-o pui in spinare si tot scapa… Ba mai mult: vinde si resturile din ea…
Cum genocidul sau deportarea incalca normele internationale ale dreptului omului, ce modalitati putem gasi sa scapam de subcultura?… Surzenia noastra ar fi o solutie, sau mutirea lor :).
Asadar..cum scapam de manelisti si cei din clasa lor?
Ar fi o un proiect de lege ce prevede sanctionarea promovarii subculturii, dar, cum legea exista intradevar. sanctiunile sunt pe hartie, insa nu prea am auzit de aplicarea lor decat ff rar, si asta mai mult pentru ochii contribuabililor “bagaciosi”, care mai au tupeul sa ceara si bun simt. Stim cu totii k prostia e una dintre cele mai molipsitoare boli, si iarasi stim cu totii ca un foarte mare procent din copiii generatiei “dupa ’89” sunt niste idioti, dar nu in totalitate din vina lor, ci mai ales din cauza ignorantei parentale… Cum toata lumea are viata grea, tiganu’ muzicant speculeaza cu foarte mare succes inimioarele pline de amaraciune ale tinerilor lasati pentru unu’ cu lantul mai gros, sau cu masina mai bengoasa, sau pur si simplu pt k asa e la moda, cat mai multi parteneri, preferabil betivi si iubitori de manele 😐 Eu personal as prefera un Ducu Bertzi – “M-am indragostit numai de ea”, sau “Floare de colt”, sau poate Pasarea Colibri… insa, deh, e gustul meu si numai al meu, nu pentru k ma simt batran, ci pentru ca versurile respectivelor melodii au pentru mine un inteles mult mai adanc decat o jelitura despre inima si sufletzel :). Iar in ceea ce priveste tiganii, daca ne referim la muzica, muzica tiganeasca genua, adica originala, e una extrem de complexa si melodioasa, f frumoasa as putea spune. Nu ascult, dar am analizat, pentru ca nu imi permit sa combat un gen muzical (daca putem numi manelele asa) atat timp cat nu cunosc despre acel gen, deci a nu se confunda manelele cu muzica tiganeasca! Consider manelele un fel de tigari “Carpati” pe note. O aderare un UE, in care am sperat sa aiba un aport micut, acolo…mic, mic, mic… nu schimba din pacate moralitati si caractere, doar emite pretentii…
Incultura e adevarata problema! Lasa sa se dezvolte subcultara, macar se naste undeva si evolueaza spre complexitate. La manele nu exista complexitate. Stim cu totii, cunoastem reprezentantii rasei prea bine.
Dar cum prostia e cea mai grea si molipsitoare boala, un fel de Ana a lu’ Manole pe care nici aviara si nici inundatia nu o poate starpi… eu propun sa ne dam mai prosti ca ei 🙂 macar ii ofticam.
Cineva spunea ca pentru manelisti si “super-mega-fulminantele” lor vedete “ne trebuie lantzuri!!! Multe, multe lantzuri…”. Dar lanturile vin deja la purtator…mari, groase si grele… Asa k tot ce ne mai trebuie e sa gasim niste pomi cu crengi f groase :).
Am scris destul, mi-as fi dorit sa ma opresc mai devreme, dar…cu parere de rau cred k doar cuvintele ne mai pot apara de incultura asta de se intinde mai repede decat aviara. Ma bucura insa faptul ca sunteti voi, cei care, desi majoritatea aveti varsta ascultatotrilor de manele, educatia si bunul gust propriu va face sa ganditi cu clasa. Va multumesc :* 😉
P.S. Pentru cei care ma pot considera rasist, ignorant si/sau obtuz: aveti dreptate!

Posted in Cultura, Simple Vorbe, Social | Tagged: | 2 Comments »

La inceput de sfarsit de sarbatori…

Posted by Cafea cu menta on December 31, 2007

Urari, ati tot primit.  Eu va doresc sa se si realizeze tot ce ati urat si vi s-a urat. La multi ani si realizari!

Posted in Blogroll, Simple Vorbe | Leave a Comment »

Craciun sau Decembrie?

Posted by Cafea cu menta on December 28, 2007

E noapte. E frig. E vant taios. E totul gri. Si cerul cenusiu geme impovarat de gerul arzator de rece. Sunt inca afara si simt ca imi ingheata fata. Ma doare chiar si sa respir. Doar gandul este dezmortit. Si el imi spune sa ma grabesc, caci nu mai e mult pana acasa. Imi arata soba fierbinte si pe bunicul, care alene, ritualic, arunca cate un bustean in vapaie, imi arata masa calda, delicioasa doar fiindca e facuta de bunica, imi arata pisicul lenes, nepasator la ce se intampla in jurul sau. Si ma grabesc… Poarta cade sec. De obicei trebuia sa ma ia in primire cainele, dar probabil e prea inghetat ca sa mai scoata boticul din culcus. […] Cata lumina! Si caldura! Si ce mirosuri imbietoare! Probabil a meritat sa indur tot acel supliciu. Asa pot aprecia acum la adevarata valoare caldura caminului bunicilor. Exact cum mi-am imaginat, exact cum e in fiecare an: bunicul langa soba, pisicul tolanit, numai bunica de data aceasta impletea tacticos, in sincron cu ticaitul ceasului de masa. Ma simt putin stanjenit. Am intrerupt un ritual, un ritual tacit, am intrerupt o liniste tamaduitoare. Stinghereala mea a durat insa putin. Bucuria intalnirii cu bunicii se regasea si in ochii lor si daca pana acum simteam din ce in ce mai bine caldura sobei, sufletul deja era toropit, umezindu-mi ochii. Ce seara! Incerc sa ma gandesc la ceva, la orice, insa nu pot, sunt coplesit de mirosul de mar, de trosnetul focului din soba, de privirile dragastoase, de linistea ce contrasteaza extraordinar cu ce-am lasat in spatele usii, sunt coplesit pana si de torsul motanului si de “tic-tac”-ul vechiului ceas de masa. Ce seara de vis! Ce mancare gustoasa! Cata siguranta simt! Poate sa suiere vantul afara cat vrea. Pot crapa toate pietrele de frig si sa se transforme in cenusa, nu imi mai pasa: eu sunt in siguranta! Geamurile vibreaza in rafalele de vant, copacii inghetati din fata geamului gem surd si o luna cascata, prea mare si rece, se uita de sus, insistent, la o casuta luminata, in care un nepot joaca cu bunicii “toci” si “tabinet”, o casuta in care un motan se joaca cu ghemele de lana lasate deoparte, o casuta in care nepotul adoarme fericit, caruia i se alatura si motanul obosit de atata joaca…

Zapada! Multa zapada! Fulgi mari, ce cad alene, in liniste, venind sa intregeasca o mare alba, tacuta, cu sclipiri de cristal. Unde e geamatul pomilor de aseara? Unde e pamantul negru si ursuz? Cine a inchis gura viforului, asa de galagios aseara? Cine a vopsit totul, pomii, casele, gardurile, in acest alb orbitor? Ce dimineata superba! Ma grabesc sa ies afara, in peisajul ce de data aceasta ma cheama sublim la el. Am hainele incalzite, din grija bunicii de a mi le aseza pe soba. O cana de lapte cald, cu multa spuma si cacao, manusile in maini si…afara! Abia deschid usa si un latrat vesel imi spune “buna dimineata”. Abia il vad pe Tuchi. E la fel de alb ca omatul. Doar ochii negri i se vad cand se apropie si bataitul alergic din codita. “Buna dimineata bai Bulgaras! Nu ti-a inghetat fundul? :)” Acompaniat acum, ma indrept spre gradina larga. De vis! Zapada scartaie la fiecare pas, in spate raman urme moi de pasi si de labute. Ne oprim impreuna, parca intelesi, in mijlocul gradinii. Ne ninge vesel, om si patruped, in ajun de Craciun…

Posted in Sentiment, Simple Vorbe | 2 Comments »

Mass mass mass mass

Posted by Cafea cu menta on February 26, 2007

Multumesc tuturor care mi-ati trimis mass-uri pe parcursul anilor trecuti. Datorita voua am trecut prin multe clipe minunate, cum ar fi: 1. Am citit de 170 de ori ca va fi sters contul meu de pe yahoo. 2. Am cam 30.000 de ani plini de ghinion in fata mea si am murit deja de 671 de ori pt ca nu am dat toate mass-urile mai departe. 3. Mi-am sacrificat o mare parte din economii pt micutzul Ionutz care saracul de el tot nou nascut este si tot in spital in stare critica a ramas si lista poate continua…

La mass-ul asta nu m-am suparat nici eu 🙂

Posted in Aberatii, Amuzant, Romania + si -, Simple Vorbe, Social | Leave a Comment »